Meseria de RSVTI – o meserie ingrata ?

Pe undeva există  o similitudine între operatorul RSVTI şi liderul de sindicat. La o primă vedere sunt activitati total diferite, fara nimic in comun. Supravegherea ISCIR a instalatiilor nu are nimic de a face cu negocierile de salarii, cu organizarea de proteste, etc. Şi totuși…

Ce au în comun cele două activitaţi?

Este vorba de poziţia delicată, atat a RSVTI-stului cât și a liderului de sindicat, faţă de conducerea societaţii. Amandoi sunt buni în ochii patronului, cât timp nu vin cu solicitări incomode. Incomode, adică care necesită bani sau bani. (nu nu am gresit 🙂  )

Patronul adoptă atitudinea ursului din pădure– Daca mă lasi în pace, poţi fi liniştit: Sunt cu ochii pe tine, dar nu te atac! 

– OK, dar nu te pot lăsa în pace! (deşi aş vrea 🙂 )

– Instalațiile noastre au durata de viață depășită și este obligatorie o expertiză (conform PT ISCIR si HG2139/2004. ) 

Nu avem bani de expertiză. Abia avem de salarii. Adu-mi aminte la toamna…

Dacă nu ai trecut prin astfel de dialog, ești probabil unul din cei 10%  RSVTI-ști fericiți. Tu soliciți banii, patronul îi pune la dispoziție, … toată lumea fericită. Dar dacă faci parte din ceilalți 90%? În HG2139 si PTR1-2010 au uitat să adauge la obligativitatea efectuării expertizei, sintagma  „doar dacă sunt bani in conturi”. Şi atunci?  

Ce este de facut? Sfatul meu:

Întocmește o adresă, prin care să informezi pe conducătorul societății, (Atenție, poate fi o persoană diferită de patronul – acționar) despre obligativitatea efectuării expertizei, în vederea stabilirii duratei de viață remanente. Obligatoriu să ai un numar de înregistrare a adresei sau o confirmare de fax.

De ce sa nu dormi linistit? 

Odată înștiințarea trimisă, poate se uita șeful urât la ea, (sau la tine) dar va sfârși sau prin a aloca fonduri, sau o va arunca printr-un dosar. Înca nu se dau amenzi pentru funcționarea instalațiilor cu durata de viată depășita, dar în cazul nedorit al unui accident, unul din primii răspunzători vei fi tu.

Nu scoate castanele din foc, cu mana ta!

 

 

Tu esti un angajat. Pentru munca prestată, primești un salariu. De ce sa îți riști libertatea şi fericirea? Pentru ca patronul să cheltuie mai puţin? In plus, esti răspunzător de viaţa colegilor ce lucrează cu instalaţiile. De ce sa le-o pui în pericol? Treci peste frica de a înregistra instiinţarea către șef și acționează, sa poți fi cu conștiința împăcată.

Dacă doreşti, in secţiunea Formulare, poţi descărca gratuit un model de înştiintare.

Nu sta degeaba, ca degeaba stai.

––––––––––––––––––-

Lasă-mi, te rog, un comentariu sub acest post.

Loading

În categoria informatii | Etichete , , , , , , , , | 16 comentarii

Salutari Specialisti

De ce Blogul Specialist ISCIR? Simplu: Sa iti faca viata mai usoara.

Am creat acest blog cu intenția de a pune la dispoziția ta, nu numai experiența acumulată de echipa noastră, în cei 5 ani de activitate, dar si posibilitatea unui schimb de idei, in Forum, astfel incat sa ne facem munca nu doar mai usoara ci si mai placuta.

Schema logica autorizare

Schema logica interactiva pentru autorizarea unei instalatii

Pe masura ce se populeaza blogul cu articole din domeniu, dupa discuții pe forum sau în postările de sub articole, intenționam sa ușurăm munca ta, ce se desfășoară, din păcate, într-un domeniu defectuos reglementat, si cu legislatie in continua schimbare.

Primul element ajutător va fi un program usor de folosit de către RSVTI-st, o schema logica ce îți va indica pașii ce trebuie sa ii urmezi pentru a autoriza o mașina de ridicat sau o instalație din domeniul IMSP, achiziționată de societatea la care ești RSVTI.

Asa ca, sfatul meu: Stai cu ochii pe noi !

Loading

În categoria informatii | Etichete , , , , , , , , | 6 comentarii